Vești online

Guvernul rock’n'roll

Aurel Drăgan — Wed, 13 Jan 2010 12:20:38 +0000

După angajarea la Ministerul de Finanțe a lui Andrei Gheorghe și a lui Dan Bittman cred că ar fi bine să se continue cu atragerea lui Cristi Minculescu la Ministerul Sănătății, a Angelei Similea la Turism și Dezvoltare și a lui Adrian Copilul Minune la BNR (că tot stie să lucreze cu euro, iar Vasilescu este suficient de bătrân pentru a ieși la pensie.)

Așteptând să crească ziua

Aurel Drăgan — Mon, 11 Jan 2010 15:21:12 +0000

Sfârșitul anului 2009 înseamnă și intrarea în luna ianuarie. Pe lângă orice alte semnificații are această și noul an, ianuarie înseamnă și startul pentru creșterea orelor de lumină în detrimentul celor de întuneric. Pentru mine (ca și pentru majoritatea oamenilor) ziua mai lungă este un motiv de bucurie. Una e să pleci acasă la ora 18.00 (sau chiar 17.00) pe întuneric și alta pe lumină.

Deocamdată, ziua crește timid. Acum este cinci și un sfert și încă mai avem o geană de lumină. Mi-am dat seama de aceasta când am aprins neoanele de pe holurile clădirii de birouri în care lucrez. În mod normal, adică luna trecută, erau aprinse deja. Dar parcă e mai frumos să vezi lumina blândă de afară decât răceala neoanelor.

Și aștept să se mărească ziua, să ajung acasă și la ora 21.00 pe lumină și să pot sta la o terasă la ora opt seara fără a fi nevoie de becuri. Lungimea zilei este, de fapt, motivul pentru care îmi place atât de mult vara. Nu mă omor după căldură, prefer o climă suedez-norvegiană, cu maxime de 23-25 de grade. Dar nu suntem acolo. Așa că e bine și la noi. Măcar lumină să fie dacă pentru restul lucrurilor trebuie să muncim..

De la pomeni sociale la corupție

Aurel Drăgan — Tue, 07 Apr 2009 10:16:00 +0000

Anul 2009 este un an electoral, cu europarlamentare și, mai important, prezidențiale. Am senzația că se pierde din vedere acest lucru atunci când se discută despre legalitatea sau ilegalitatea arestării lui Becali sau a lui Popoviciu.

Criza economică este evidentă și este destul de mare astfel încât să nu o putem ascunde în spatele unor declarații gen „economia duduie”. Nu „duduie” deloc, dimpotrivă. Era inevitabilă și, de data aceasta, nu din cauza noastră. Globalizarea economică și integrarea în UE își arată acum și partea neplăcută. Este evident că fără UE ne-ar fi fost mult mai rău, așa că nu este cazul să ne lamentăm naționalist pe seama proprietății sau a mai știu eu ce. În fine, nu intru în detalii acum.

Mi se pare interesant însă cum evoluează politicienii noștrii. Până acum, fiecare an electoral era o sumă de promisiuni care mai de care mai generoase pentru popor. Nu mai departe de anul trecut am avut în prim plan o serie fantastică de promisiuni electorale, de certuri serioase pe seama sumelor ce trebuie să ajungă la anumite categorii. Au fost uitate pe de-a-ntregul în acest an, pe fond de criză internațională.

Totuși, este an electoral, iar votanții (câți or mai fi) trebuie intoxicați cu ceva, să aibe impresia că partidele muncesc și sunt preocupate de propășirea nației. Dar nu putem să le mai promitem salarii și pensii că abia am semnat cu FMI și nu am primit, încă, nicio tranșă de bani! Ce facem? Scoatem de la naftalină câteva cazuri de „corupție”, să aibe și bizonul la ce să se uite când deschide televizorul pe (aproape) orice canal. Indiferent care va fi finalul poveștilor, „bazinul electoral” va avea impresia că se va fi făcut ceva, că justiția începe să lucreze, că viitorul sună ceva mai bine! Și o sa-i voteze pe cei (cel) care va avea gura mai mare în discuțiile cu presa.

Vedem astfel că promisiunile electorale nu se schimbă cu nimic. Ori pomeni ori corupție. Cu derivatele de rigoare. Nu există dezbateri echilibrate nicăieri și pe niciun subiect cât de cît serios. Întâlnirea G-20 s-a încheiat, pentru români, așa cum a început, într-o mare și frumoasă anonimitate. Normal, spun șefii din presă! Cum am putea să îi explicăm bizonului că G-20 e mai important decât Becali, Popoviciu sau casele lui Băsescu?! Bine că nici nu încercăm..

Până la toamnă mă aștept să mai văd câteva cazuri de genul acestora. Și o sa mi se facă și mai mare lehamitea. Sper ca toate canalele documentare (Discovery, National Geografic, History etc.) să ajungă, între timp, cele mai vizionate posturi tv.

Scump, dom’le, scump!

Aurel Drăgan — Tue, 31 Mar 2009 11:46:00 +0000

Laptopurile au inceput sa se apropie din ce in ce mai mult de performantele desktopurilor. Evident, la preturi semnificativ mai mari, dar explicabile prin diferenta de dimensiune. Urmatoarea etapa aparenta este minituarizarea notebookurilor, in ideea de a le face cat mai portabile. Dupa netbookurile ultraportabile, dar care ofera doar minimul necesar (si, de regula, suficient), urmeaza laptopurile comparabile ca marime, dar cu performante net superioare.

„La ce naiba iti mai trebuie unitate optica in ziua de azi?” Cred ca aceasta este principala dilema a utilizatorilor de netbookuri. Este adevarat ca nu prea mai folosesti CD-ul sau DVD-ul cand ai flash memory, dar la fel de adevarat este ca nu poti instala un sistem de operare fara disc. Nu mai vorbesc de vreun World of Warcraft, care pe mine ma intereseaza in conditiile in care laptopul imi permite jocul. E, abia aici ajungem la subiect, adica la Vaio TT.

Nu v-am plimbat degeaba vreme de aproape o mie de semne ca sa ajung la TT. Nu poti sa nu vorbesti despre toate amanuntele acestea atunci cand incerci sa faci un review despre el (nu imi place termenul in engleza, dar tot suna mai bine decat „revizuire”). „Mini-laptopul” Sony bate de departe orice netbook chiar daca este ceva mai mare. Un ecran de 11,1 inch, marime 279 x 23 x 199 mm si greutate de aproximativ 1,3 kg. Adica e ceva mai mare decat o agenda normala, dar nu il simti in geanta atunci cand il cari dupa tine (si l-am carat aproape o luna ca sa vad cum rezista). Si un pic mai mare decat un netbook de 9 sau 10 inch.

Designul este Sony 100%, adica elegant, simplu si robust (ecranul ce tehnologie LED, foarte subtire, poate da senzatia de fragilitate, dar nu este cazul). In fine, e si chestie de gust, am un prieten care refuza aproape orice Vaio din cauza „rotunjimilor”, il considera prea feminin. De gustibus… Tot Sony este si ecranul, cu o imagine extrem de clara (tehnologie LED cu sistem de backlight si 1366 x 768 rezolutie, adica exact marimea 16:9) permite vizualizarea paginilor fara a fi nevoie de marire a fontului. Practic, rezolutia ecranului si unitatea optica sunt limitatoarele de spatiu, laptopul nu poate fi micsorat mai mult. Dupa parerea mea, nici nu este nevoie.

Unitatea optica poate fi si Blu-Ray, insa doar in cazul in care intentionezi sa folosesti laptopul pe post de player conectat la un televizor sau monitor HD. Inscriptionarea de date pe Blu-Ray este mult prea putin folosita pentru a fi luata in calcul. Nu mai vorbim de flash-urile care au ajuns la 64 Gb si care fac oarecum inutila utilizarea celor apx. 20 Gb de la Blu-Ray. Dar un DVD-RW este foarte nimerit si chiar am utilizat unitatea pe perioada testarii.

In rest, laptopul iti ofera cam tot ce ai nevoie de la un calculator. Hard de 160Gb in SSD (la varianta testata), se misca mai rapid decat unul clasic, iar procesorul Intel Mobile Core 2 Duo de 1,2 GHz e suficient, in conditiile in care este ajutat de 4 Gb de RAM. Webcam, wireless, doua porturi usb (cam putin..), slot VGA, HDMI, microfon etc. Toate sunt specificatii care vin la pachet cu orice portabil in prezent. Mai putin obisnuita este placa video, Mobile Intel Graphics Media Accelerator 4500 MHD, declarata a fi cea mai buna placa video mobile. Permite vizualizarea filmelor de pe DVD la o calitate foarte buna si permite si WoW. Nu comparam Vaio TT cu laptopurile dedicate de gaming sau cu desktopurile, unde performantele sunt net superioare, insa pentru dimensiunile lui, modelul TT este excelent (nu am ajuns in Dalaran, unde am inteles ca inghesuiala este mult mai mare pentru ca nu am un caracter atat de puternic, dar in aglomeratia din Trade District din Stormwind, grafica nu a avut probleme).

Incredibil de bine se tine bateria cu sase celule. Cu o utilizare aproape de maxim a performantelor, bateria s-a stins dupa cinci sau sase ore. Daca as fi schimbat ceva la modelul testat ar fi fost sistemul de operare. Prefer Vista Ultimate in locul Business SP1, dar nu m-am apucat sa reinstalez nimic. Mai mult, laptopul s-a miscat incredibil de bine (mai putin la deschidere, cand se incarca toate programele din start) in conditiile in care programele instalate de mine si de cei dinaintea mea ocupau 50 Gb! In mod normal nu se ajunge la asemenea „performante” decat daca instalezi aproape tot ce-ti pica in mana, iar doua treimi dintre programe nu sunt utilizate decat foarte rar sau deloc.

Partea proasta? Pretul. Pentru 100 de milioane de lei vechi, Vaio TT este mult prea scump. Chiar daca are tehnologie LED si unitate optica, 3.000 de dolari pentru brand nu merita. A, nu spun ca nu se gasesc cumparatori. Dar sunt putini, pentru ca sunt cei cu salariu de (probabil) cel putin 5.000 de euro. La acest pret insa laptopul pur si simplu nu merita achizitionat. Cu mai putin de jumatate gasesti pe piata notebookuri apropiate ca performanta si dimensiuni.

Deocamdata eu astept sa se ieftineasca, mai este putin si se face un an de cand a fost lansat. Ma rog, sper sa se ieftineasca. In jur de o mie de euro ar da multa lume pentru TT, iar istoria ne arata ca si Sony e capabila de ieftiniri semnificative. Ramane de vazut ce va face cu TT.

Presa de mizerie sau jurnalisti de kko?

Aurel Drăgan — Wed, 25 Mar 2009 10:21:00 +0000

In urma cu cateva luni Vali Birzoi spunea ca aceasta minunata criza va scoate tot ce-i mai urat din oameni. Se pare ca a avut dreptate.

Cam de la inceputul anului, blogurile mustesc de stiri despre concedierile din presa si de inchiderile de ziare. Stirile sunt relativ normale, in conditiile in care criza afecteaza direct (prin bugetele de publicitate) presa. Nu este tocmai normal sa dai afara oameni ca prima solutie de eficientizare, dar acesta este o alta discutie, la care ar trebui invitati managerii romani din toate domeniile. Problema este ca s-a ajuns la o exagerare grava in ultimele zile.

Pornind de la ideea ca si jurnalistii sau blogerii sunt tot oameni, este de asteptat sa aiba slabiciuni, preferinte si dusmanii. De regula, manifestarile unilaterale sunt negative. Din pacate, se sare calul prea mult. Ca om, este cel putin jenant sa pleci de la o companie (sau sa fi dat afara) si sa incepi sa improsti cu venin peste tot, sa povestesti tot ce era mai rau in jobul anterior. Din punctul meu de vedere, atitudinea te descalifica totalmente.

Dar de la acceptarea preferintelor pana la „a face orice” pentru a avea intaietate sau stire… Am ramas interzis zilele trecute cand am vazut posturile despre planurile de disponibilizare de la Evenimentul Zilei. Tiberiu Lovin le anunta ca pe un zvon neconfirmat – nu mi se pare corecta atitudinea din moment ce Lovin este angajat la Romania Libera, cotidian concurent. Daca astepta sa se intample si isi dadea cu parerea despre situatie era ok, dar sa dai zvonuri negative despre concurenta… Iulian Comanescu duce ideea mai departe si ne spune ca motivul pentru care publica „stirea” este ca a aparut deja la Lovin… Petrisor Obae se baga repede si ne da si amanunte despre cei 36-40 de oameni ce urmeaza sa fie dati afara de la EVZ. Mai mult, ne spune ca are si lista, dar nu vrea sa fie nesimtit si sa o publice!

Domnilor, chiar nu vi se pare nimic in neregula? Nu asistam la o tabloidizare a blogurilor asa-zise „quality”? Daca vad un astfel de post scris de jmekerdecartier.blog.ro inteleg ca e o tampenie permisa pentru ca oricum nu o citeste mai nimeni. Dar cand apare la persoanele „care dau ora exacta in media” nu e decat o mizerie. Nu ma gandesc la conducerea companiei respective, la modul in care s-a scurs informatie (nu va mai bateti capul, persoanele cele mai bine informate dintr-o institutie sunt cele pe care nu le ia nimeni in seama, cum ar fi femeile de serviciu), dar ma gandesc la oamenii care lucreaza acolo si se asteapta sa fie dati afara. Cum naiba mai merg ei la munca atunci cand stiu ca peste doua zile ar putea primi foaia de demitere? Cu ce drept li se induc aceste sentimente? Doar de dragul premiului pentru cel mai bine informat jurnalist-bloger in domeniul barfelor si zvonurilor?

Mizeria ramane mizerie indiferent care este scopul pentru care s-a produs.

Isărescu și agențiile de evaluare

Aurel Drăgan — Wed, 18 Feb 2009 15:35:00 +0000

Și subiectele de actualitate. Cam așa ar trebui să sune titlul. Dar rămânem la guvernatorul BNR și agențiile de evaluare. Care, Moody’s de fapt, a decis că noi reprezentăm un grad prea mare de risc, iar băncile care au expunere pe plaiurile dâmbovițene ar trebui privite chiorâș. Ceea ce s-a și întâmplat: două zile la rând (chiar trei, în cazul Erste) bancile listate au făcut un salt minunat în jos.
Ce se întâmplă? Băncile din ECE, în frunte cu cele austriece, au început să plângă că or să aibă probleme de finanțare și ar cam fi cazul ca guvernele statelor în care sunt prezente ar trebui să pună mână de la mână și să facă un fond cât mai mare de ajutor. Bineînțeles, sub oblăduirea și îndrumarea BCE. Trecem peste faptul că nici un stat nu și-a ajutat decât instituțiile cu proprietari autohtoni, iar România nu prea mai are pe cine ajuta (cu excepția CEC și Eximbank, pt care a prevăzut deja ceva bani destinați economiei), și ne uităm la situația respectivelor bănci la noi. BCR și BRD au raportat pt anul trecut cifre de afaceri și profituri istorice, anunțând că nu au nicio problemă de finanțare (mai puțin pe partea care ține de BNR, adică provizioane și rezerve minime obligatorii). Raiffeisen și Unicredit nu stau nici ele mai rău. Volksbank are ceva probleme, datorate extinderii extrem de agresive din ultimii ani. De altfel, datele BNR arată că diferența dintre depozite și credite nu este foarte mare (198 mld lei credit neguvernamental total vs. 151 mld lei depozite clienți neguvernamentali total – la care se adaugă și sumele aflate în alte tipuri de economisire, inclusiv la saltea). Nici rău-platnicii nu sunt semnificativ valori, doar câteva procente din total.
Atuncim de unde problemele? Păi de la viitorul care nu sună tocmai bine. Deficit bugetar și de cont curent, inflație, guvern de o imbecilitate cruntă (în data de 18 februarie nu avem încă un buget aprobat!). Adevărat, viitoaul sună cam rău, mai ales în 2009. Iar unul dintre lucrurile negative care se poate întâmpla este revigorarea economiei negre și gri. Care înseamnă că nu mai otrăvim fântânile și ardem recoltele, ci ne scoatem banii din sistem și începem să îi plimbăm în plic. Care înseamnă că nu mai avem nevoie de atâtea bănci.
Ok, băncile strigă „lupul”, dar salvarea nu vine. Vine, în schimb, ursul, care ne anunță elegant că daca e atât de rău atunci trebe să ne pună afișul cu „Pericol de prăbușire”. Investitorii se sperie și dau bir cu fugiții, acceptând pierderi numai să rămână cu ceva. Din fericire, vine repede vânătorul, care ne liniștește spunând că nici vorbă de lup, iar ursul e cam bătrân și fără dinți. Așa o fi. Dar dacă nu vi se pare normal ca Moody’s să ne reducă ratingul, ar trebui să vi se pară la fel de anormal ca băncile să ceară ajutor deși nu au pierderi și nici expuneri riscante. (BRD a crescut foarte mult astăzi, miercuri, 18 febr, după ce Societe Generale a anunțat un profit de 2,1 mld euro.)

P.S. E al doilea post de pe blog. Promit să scriu mai des.

Just another blog..

Aurel Drăgan — Tue, 22 Jul 2008 14:17:00 +0000

Ştiu, este doar un alt blog din lista de jdemii de bloguri. Sau, poate, un experiment. Vom vedea.
Nu aveam de gând să încep să scriu pe un blog din cauza timpului. Mai exact, a lenei. Ştiind că o să-mi fie lene să scriu zilnic, m-am gândit că nu are rost. Dar dacă google a decis să mă “anunţe” ca blogger încă din martie (dacă ai cont de gmail, google îţi face trimitere ca şi cum ai avea şi blog), am hotărât să scriu ceva în el.

Şi i-am ales titlul vestionline pentru că altceva nu mi-a venit în minte. Sper să reuşesc să şi dau veşti, nu numai comentarii. Prima ştire este chiar aceasta: mi-am făcut blog! Deşi nu interesează pe nimeni..